Tort cu spuma de capsuni

Ingrediente:


Pentru blat:

100g unt moale

100g zahar

100g faina

1 lingurita praf de copt

1 plic zahar vanilat

O priza sare

2 oua

Pentru spuma:

500g capsuni

4 linguri zahar

1 plic gelatina fina

3 albusuri

125g zahar fin

300ml frisca lichida batuta

2 linguri zahar

Mod de preparare:

Blatul:

Se bate bine untul cu zaharul,vanilia si o priza de sare pana devine spuma,se adauga faina amestecata cu praful de copt si ouale.Se toarna compozitia intr-o forma de tort cu fundul detasabil,cu diametrul de 26cm,tapetata cu hartie pergament.Se da la cuptorul preancins la 180gC pentru 30 de minute.Se face testul clasic cu scobitoarea.Se scoate blatul din forma si se lasa la racit.Dupa ce s-a racit complet se taie in jumatate pe orizontala.Se curata forma si se tapeteaza cu folie de plastic alimentara.Se aseaza prima jumatate de blat in forma.

Spuma de capsuni:

Se pun fructele spalate,taiate in doua si curatate de codita intr-o craticioara pe foc mic impreuna cu 4 linguri de zahar.Se tin pe foc pana incep sa fiarba si zaharul s-a totit de tot.Se amesteca totul cu blenderul pana devin ca un piure.Se inmoaie gelatina in 3 linguri de apa rece,apoi se amesteca in piureul fierbinte si se lasa deoparte sa se raceasca.

Se bat albusurile spuma tare ,apoi se incorporeaza zaharul fin 125g,in patru reprize.Se bate pana se obtine o bezea batoasa si lucioasa.Se incorporeaza apoi in piureul racit,iar la sfarsit frisca.(daca folositi frisca naturala adaugati 2 linguri zahar cad o bateti,daca folositi frisca vegetala nu mai puneti zahar).Se toarna compozitia pe blatul din forma deja pregatita,apoi se acopera cu celalat jumatate de blat.Se lasa la congelator 40 de minute pana la 1 ora.Se scote din congelator,se scoate din forma si se inlatura folia alimentara.Se aseaza pe un platou si se decoreaza cu frisca si fructe proaspete.

3 comentarii: